|
Copiii...
Cui nu ii plac copiii? Galmele alea
pline de viata, care se zbantuie peste tot
prin casa si ne umplu timpul si sufletele, ne
imbolnavesc, in sensul bun al cuvantului.
Felul in
care mananca neindemanatic si isi pateaza
toate hainele, doar ca sa ne demonstreze ca
pot sa manance si singuri, felul in care se
imbraca cu hainele pe dos, doar ca sa
demonstreze ca sunt mari, toate au darul sa
destinda atmosfera tensionata de problemele
zilnice ale adultilor. Dar, oare, copiii
nu simt si ei atmosfera asta? Oare nu vad si
ei problemele cu care se confrunta parintii?
Bineinteles ca le vad. Si realizeaza
gravitatea lor prin mijloace proprii. Si
incearca sa le solutioneze. E, aici
voiam sa ajung. Copiii tind mereu sa se
implice in mersul lucrurilor, sa dea solutii
pentru orice. Dar nu sunt ascultati. De ce?
Pentru ca sunt mici. Si, dupa cum se spune:
,,Tu esti mic, nu stii nimic”. Ei bine, as
indrazni sa contrazic acest concept. Cunosc
personal multe cazuri in care copiii au
avut solutii mult mai mature decat multi
adulti. De exemplu, in clasa mea si chiar in
colectivul redactiei, copiii s-au implicat
indirect dar si activ in viata civica, dar si
in cea privata. Indirect prin pisarea
parintilor cu propria lor optiune. Activ prin
energia cu care isi fac ,,datoria”. Dar
oare, e bine ca inocenta si copilaria lor sa
fie afectate de problemele cu care isi bat
capul cei mari? Asteptam opinia voastra pe
adresa redactiei.
Radu POP |
